Prolog

  ”Noi, cei care căutăm cunoaşterea, nu ne cunoaştem pe noi înşine… Nu ne-am căutat niciodată, cum s-ar putea atunci  să ne găsim într-o zi?” – F.Nietzsche

cine sunt eu...

Cine sunt EU? – Iată cea mai importantă întrebare pe care putem să ne-o punem vreodată, întrebarea la care încercăm să răspundem în fiecare stadiu al vietii.

Cine sunt EU? – Iată întrebarea cea mai fundamentală, dar şi cea mai ignorată.

Filozofie? Rătăcire? Compromis? Ce răspuns i se potriveşte  acestei interogaţii din partea noastră?

Am putea să lăsăm întrebarea fără răspuns şi s-o ignorăm, amăgindu-ne că fericirea se poate clădi şi in afara ei. Sau am putea să trecem pur şi simplu prin viaţă fără să ne punem această întrebare . Nu putem însa să ne definim o identitate în măsura în care renunţăm la aceste repere sau le ignorăm…

Read More

Reclame

REFLECTII DESPRE POEZIE

Totul a pornit de la intrebarea: “Poezia cu rima sau fara?”

Ii confera rima valoarea unei poezii?

Unii cred că o poezie nu este de calitate dacă nu are rima. De ce? Poate pentru că oricine ar putea scrie astfel de poezii. Sau poate pentru ca s-ar iesi din niste tipare clasice. Dar, probabil ca mai exista si alte raspunsuri.

Poezia este “arta cuvintelor”, spunea Lucian Blaga. Iar poezia, mai spunea el, “este o arta a cuvantului numai in masura in care este si o arta a necuvantului”. Si iata, alaturi de necuvinte, Nichita Stanescu a indraznit sa foloseasca in poezie cuvinte cu sens denotativ pentru a crea.

Si atunci, intreb eu, de ce nu s-ar poate crea si prin lipsa rimei?

Poezia este un joc” spunea Paul Valery, un poet francez. Mie mi-a placut foarte mult aceasta afirmatie. Poate fi un joc intre ideile si imaginile din intentia celui ce scrie, dar si un joc al culorilor percepute de catre cititor in aceste idei si imagini. Poate fi un fel de joc  al unei bucati de suflet al autorului cu o bucata de suflet al cititorului intr-o intalnire care dureaza doar cateva cuvinte si necuvinte.

Am avut o perioada in viata mea in care am scris poezii cu rima si urmarind un ritm. M-am jucat… A urmat o perioada cu rima alba si fara reguli, incercand sa transmit un gand, poate o intrebare si urmarind conotatiile. Iarasi m-am jucat…

Eu cred ca poezia e o arta, la fel ca pictura, in care prin fiecare pata de culoare, emotiile celui ce citeste intalnesc emotiile celui ce scrie. Si acolo, poate, intr-o imbratisare se contopesc, prin trairi comune sau dimpotriva se retrag in adancimile proprii cu multe lacate, neregasindu-se.

Mai cred ca, noi, toti oamenii ar trebui sa fim poeti… intr-un fel, sa ne jucam, sa cream cuvinte si necuvinte. Sufletul nostru este atat de frumos si are atatea de spus, daca il lasam, daca nu mai traim mecanic, doar pentru satisfactii materiale.

Ar trebui sa fim poeti, fara sa fim declarati poeti. Sa fim doar poeti ai sufletului nostru, sa cream pentru el, bucati de fericire, prin cuvinte, acele cuvinte poate nespuse pana acum. Sa lasam emotiile refulate, sa iasa, sa ne copleseasca si sa ne faca vulnerabili, asa cum suntem… Oameni, cum suntem!  Sa ne exprimam viata, prin arta proprie, sa ne jucam, fara reguli, fara limite… Sa fim, cine suntem, asa cum suntem si sa traim, de ce nu, intr-un joc al frumosului? Intr-un frumos creat de noi insine…

– Liliana Lapadat

UN SENS SIMPLU DE VIAȚĂ

1

Pentru tine care e sensul vieții?

În timp ce Sigmund Freud considera sensul vieții ca fiind un permanent drum către fericire, Emil Cioran atribuia noțiunea de suferință ca scop al existenței.

M-am gândit la o manieră puțin diferită de cea obișnuită pentru a găsi un răspuns la această întrebare. Așa că am să te invit într-o călătorie…

incotro Încotro?

Ce-ar fi dacă ai porni într-o călătorie de autodescoperire, fără a-i lăsa pe ceilalți să te întoarcă din drum? O călătorie care pleacă dinlăntrul tău cel mai adânc? Ai putea găsi un punct de plecare în tine și nu în ceilalți?

Ce s-ar întâmpla dacă te-ai dezbrăca acum de temerile tale și ai rămâne dintr-odată transparent și pur? Doar tu cu tine însuți? Cum ar fi dacă ai încerca să îți lași inima să simtă autentic și să gândească fără nimeni altcineva? Ai putea să vibrezi de bucurie și să simți fericirea?

Ce crezi? Există fericire?

Cum ar fi dacă ai incerca să te trezești în fiecare dimineață cu gândul:„Am chef să fiu fericit”. Sau: „Am chef să zâmbesc azi cu gura până la urechi”? Sau cum ar fi dacă ți-ai lăsa entuziasmul să adie cu încântare pe față? Oare, ai putut vreodată  întrezări  frumusețea zâmbetului tău? Privește, cele mai autentice oglinzi sunt chipurile celorlați…

Și cum ar fi să simți vreodată că iubirea te-a ridicat într-un vârtej de fericire? Îți este teamă? De iubire? Sau ți-ar fi teamă să zbori printre nori, departe de monotonia unor deprinderi cotidiene de a respira la fel ca ceilalți?

Poate că ai pierdut sau ai suferit mult în viață…. Și dacă ai afla că de fapt nu ai pierdut mai nimic și că suferința te-a făcut doar un om mai bun? Știi că poți găsi mereu o putere infinită înlăuntrul tău și că poți să mergi mai departe? Și că toate acestea te fac și mai puternic?

Știi cumva cum este să ai o viziune, o idee care să te inspire, un crez care să te urmărească o viață întreagă? Ce zici, dacă acum inima ta s-ar naște visuri cu care să încerci să atingi cerul și să uiți de limite? Pentru că limitele nu există…

Poate nimic nu este așa, poate că tu poți vedea însă lucruri profunde care altora le scapă sau poți vedea dincolo de orice, divinitatea, iar rugăciunea ta este doar simplă, fără teatralitatea faptelor publice. Poate…

Cum ar fi dacă ai afla toate acestea și tu nu te-ai opri aici, pentru că vrei să știi mai mult? Cum ar fi dacă tot ce zic e așa de evident dar totuși tu te poți intreba  “de ce”, și “dacă” în mijlocul unei lumi sătule de cunoștințe și avidă doar de bani?

Sau cum ar fi, dacă nimic din ceea ce am spus acum nu te caracterizează dar tu șii că ești unic și că valorile tale sunt treptele pe care pășești zilnic către o viață împlinită?

Cum ar fi ???                                    cum

Căutarea sensului vieții este o problemă a filozofilor (zic unii), dar este în același timp o condiție a definirii identității noastre. Mă gândesc…  nu ne-ar fi mai ușor să spunem că viața nu are nici un sens??? Dar cum ar fi o astfel de existență lipsită de sens și acceptată ca atare, din care lipsește tot și nimic? Eu cred, însă, că lipsa sensului existențial, lipsa unui scop în viață, lipsa unui vis  de îndeplinit, nu caracterizează firea Omului. Sau mă înșel?

Și dacă totuși viața are un sens? Această alternativă ar presupune un nivel mai profund de înțelegere a lucrurilor și o deschidere mai amplă asupra vieții. Însă, oricare ar fi ipoteza referitoare la sensul vieții, concluzia este următoarea – ceea ce contează cu adevărat sunt de fapt: sinceritatea, încrederea, credința și optimismul propriei persoane. Sensul vieții nu vine nicidecum din afară, ci din puterea lăuntrica a ființei umane, din scopuri propuse, dar și din perseverența și tăria cu care luptă pentru realizarea acestora.

noi  Noi, oamenii, suntem ca o stea care se naşte şi arde, fiind cu atât mai luminoasă cu cât o dăm în fiecare clipă mai departe.  Fiecare suflet se naște cu un scop , iar acel scop este trăirea dragostei, împlinirea viselor și crearea unui destin unic  pentru că viața asta, atât de frumoasă, ține de suflet, iubire, dorințe și lupta cu obstacolele vieții…

ATUNCI un sens simplu de viață ar fi, nu să cauți un sens, ci să trăiești pur și simplu viața, așa cum este, să zâmbești celui de lângă tine, să te bucuri de fiecare clipă și să-ți amintești mereu aceste frumoase cuvinte: ZÂMBEȘTE, IUBEȘTE, TRĂIEȘTE!

Cât de simplu!…

DRUMUL CĂTRE TINE

drum 

„În ziua în care m-am iubit cu adevârat, am realizat  că  neliniştea  şi  suferinţa  mea emoţionala, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.  Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte autenticitate”.Charlie Chaplin

Drumul către tine începe cu …tine însuţi, TU, aşa cum eşti.

Adesea oamenii vor să pară altceva sau altcineva decât sunt. De câte ori nu am auzit fraza: „trebuie să mă schimb„? De obicei, această schimbare implică o schimbare total opusă a ceea ce o persoană este de fapt, doar pentru a se potrivi cu o anumită personalitate, un anumit loc de muncă, sau un anumit context. Cred, totusi, că acest lucru este o absurditate. Cum să-i ceri, de exemplu, unui artist sau unui visător sa fie pragmatic? Cum să te astepţi de la un introvertit să-i placă agitaţia întâlnirilor sau să fie sufletul unei petreceri? De ce să ne impunem o schimbare care este total opusă cu felul nostru de a fi în loc să construim pe ceea ce suntem deja? Şi de ce să nu ne străduim să îmbunătăţim ceea ce avem deja?

masti

Ca să te schimbi presupune o acțiune,  care impune o muncă asiduă, însă mai există un alt aspect… mai grav (și care nu cere prea mare efort): masca.

Măștile sunt acel înveliş exterior pe care oamenii și-l creează pentru a sta faţă în faţă cu lumea, cu realitatea. Nu doar că le poartă, dar ei chiar par să-şi agreeze propriile lor măști. Astfel, ei îşi joacă rolul pe scena vieţii , reprimându-şi tot mai mult adevărata identitate şi ascunzând tot ce nu îi face acceptaţi sau iubiţi de ceilalţi.

Noi, toţi, suntem actori atunci când vine vorba de interacţiune, purtând nu una. ci chiar mai multe măşti, ascunzându-ne adevăratele sentimente şi intenţii.

Şi eu şi tu, şi oricare altcineva!

Toţi oamenii sunt maeştri în deghizare, păcălindu-i pe ceilalţi dar păcălindu-se, în acelasi timp, şi pe ei înşişi.

Mai mult decât atât, societatea noastră recompensează pe cei ce poartă măşti reuşite, care-şi trăiesc viaţa în spatele lor, pentru că în societate totul se rezumă la „a face faţă. Cu alte cuvinte, ar trebui ca omul „să dea bine„, chiar dacă nu se simte bine, iar pentru asta el ar trebui să-şi nege mereu starea de fapt şi să nu se uite la CINE E.

Însă, pentru a descoperi sinele autentic, trebuie privit dincolo de măşti… Psihologic vorbind, autenticitatea este calitatea fundamentală a personalităţii noastre.

În mijlocul atâtor clişee despre autenticitate, încerc să mă debarasez cu greu de fraze gata gândite, şi să formulez puţin altfel noţiunea. Personal, cred că autentic nu este ceva simplu, dar nici dificil, pur și simplu este sau nu, nu se poate învăţa sau construi.

Autenticitate înseamnă, în primul rând, vulnerabilitate: să te arăţi aşa cum eşti, fără măşti, fără deghizări. Noi, de cele mai multe ori, confundăm vulnerabilitatea cu slăbiciunea. Fals!

Pentru a fi autentic trebuie să ai curaj, să-ţi dai jos toate măştile şi să te arăţi asa cum eşti, fără să-ţi fie teamă că nu vei fi iubit sau acceptat de către ceilalţi. Şi-ţi mai trebuie curaj să accepţi că doar nevoia de aprobare şi de confirmări exterioare te fac prizonier propriei tale lumi false.

Eşti autentic şi trăieşti în autenticitate în momentul în care ştii cine eşti cu adevărat. A fi autentic înseamnă să-ţi permiţi ţie să fii exact aşa cum eşti şi mai ales aşa cum simţi TU să fii.

Tu eşti special, minunat, deosebit. Ai un potenţial nelimitat şi eşti şi înzestrat ca să poţi orice îţi propui, ca să reuşeşti. Ai tot ce-ţi trebuie, nu-ţi lipseşte nimic şi nici nu trebuie să fii ca nu ştiu cine ca să obţii tot ceea ce-ţi doreşti. Este necesar şi suficient să fii ca TINE. Cea mai mare fericire este atunci când trăiești în armonie cu tine şi valorile tale, când nu te minţi pe tine şi nu-i minţi pe ceilalţi, când faci ceea ce simţi, fără să-ţi fie teamă de consecinţe, cand trăieşti aşa cum vrei, fără să-ţi pese de ceea ce cred ceilalţi.

autenticitate

La urma urmei de ce ţi-ai dori să fii o marionetă fără semnificaţie? Regia e impresionantă poate, chiar şi spectacolul, însă dacă eşti sincer şi priveşti dincolo de rolul şi masca ta e cam… mult vid.

Ce dorinţă avem să părem ceea ce nu suntem? E aşa de frumos să fii autentic. Unic,  diferit şi puternic, pentru că totul este legat de personalitatea fiecăruia.

Asta ne dorim toţi: să interacţionăm ca Oameni, nu ca Măşti.

Îmi dau seama ce mult avem nevoie să fim noi înşine! Avem nevoie să arătăm așa cum suntem, să realizăm că perfecţiunea spre care accedem nu există şi să renunţăm s-o mai mimăm, să renunţăm la toate credinţele false, sau asemănările cu ceva sau cineva.

Căci autentic nu înseamnă perfect, ci doar stabil și puternic, atât de puternic încât să ai curajul să accepţi orice despre TINE: bun şi rău, lumini şi umbre, negativ sau pozitiv, şi să te bucuri de viaţă.

Iar dincolo de asta drumul continuă…mereu experienţe ce merită trăite… 

Identitate

            identitate

Cine suntem ?

 

 Putem căuta în trecut 

                 ceea ce suntem azi…  

 Putem căuta în viitor 

                  ceea ce am vrea să fim…

Şi ? Identitatea noastră ?

Ne regăsim sau nu

         în ceea ce facem

Ne identificăm sau nu 

               cu cei din viaţa noastră

Iar uneori trebuie să ne reinventăm…

Şi atunci ? Suntem unici ?